Asociatia Scoala mamei Junior

Asociatia Scoala Mamei Junior este o asociatie non profit din Timisoara, care ofera servicii femeilor insarcinate, viitorilor parinti, proaspetilor parinti, familiilor in general, dar si ore gratuite de hidroterapie copiilor cu dizabilitati din judetul Timis.

 

O echipa de oameni cu suflet, compusa din medici generalisti, pediatri, kinetoterapeuti, fiziokinetoterapeuti, psihologi, psihopedagogi, psihoterapeuti, psihiatri si traineri sunt alaturi de voi din primele clipe cand aflati ca in viata voastra va aparea un copil pana cand acesta creste mare si ajunge la gradinita.

ioana-vartosu

 

Dr. Ioana Vârtosu, fondatoarea acestei asociații, mămică la rândul ei, a inițiat acest proiect și din nevoia ei personală de a interacționa cu cât mai multe mămici.

 

Până în prezent ne-am adresat la peste 7.500 cupluri din toată țara prin intermediul cursurilor prenatale și de puericultură în sală și unui număr de peste 200.000 de părinți din mediul online. Aproape 250 de copii cu dizabilități beneficiază azi de ore gratuite de hidroterapie saptămânal

.hidrokinetoterapie

HIDROTERAPIA

În cadrul programului de hidroterapie, beneficiază de serviciile noastre aproape 250 de copii cu dizabilități din județ. Dorința noastră este să reușim să asigurăm în continuare accesul la recuperare în mod gratuit. Copiii cu dizabilități au nevoie de diverse tipuri de terapii și toate costă, astfel că părinții sunt copleșiți și fac fată cu greu financiar. Orice ajutor, cât de mic, face diferența.

Susținerea și implicarea comunității este foarte importantă, astfel că de la an la an, atât companiile cât și persoanele fizice ne-au ajutat să continuăm și să oferim gratuit orele de hidroterapie.

hidroterapie

Adrian are 14 ani şi s-a născut cu tetrapareză spastică. Vine la hidroterapie din 2014. Nu poate merge, este imobilizat în scaun cu rotile şi la început îi era foarte frică de apă, nu dorea să intre în bazin. Mişcările erau rigide, nu avea încredere în nimeni, era retras. În timpul orelor de hidroterapie se face terapie unu la unu cu el. Acum, după 2 ani, vine cu plăcere, este fericit în apă, înoată singur pe spate, cu ajutorul beţelor de burete. Este singurul moment când este independent, după o muncă grea. Îi place elevatorul de bazin şi este pozitiv referitor la recuperarea sa. Mişcările sunt mult mai fluide acum. Mama sa ne-a spus:” Orele de hidroterapie sunt singurul loc unde merge cu plăcere, unde se simte în siguranţă şi dacă nu merge, începe să plângă. Suntem foarte mulţumiţi şi vă mulţumim că existaţi”.

Sunt mulți copii ca Adrian, pentru care viața lor s-a schimbat în bine după orele de hidroterapie.

hidroterapie-kinetoterapie

Mulți au început să meargă, aducând o schimbare majoră în viața lor și a familiilor lor.

Primul caz a fost cel al Briannei, ea a fost „deschizătoarea de drumuri”. Când a venit la hidroterapie, Brianna avea 3 ani și nu mergea. Dar după câteva ședințe, ea a început să facă primii pași în apă, după 3 luni să meargă susținută pe uscat, iar după 6 luni să fie inscrisă la grădiniță.

Urmând exemplul Briannei, Ella si Aicha, 2 fetițe de 4, respectiv 7 ani,  diagnosticate cu tetrapareză, au inceput să facă și ele primii lor pași.  Apoi au urmat Levin, Becky, Nati, Anastasia, Miroslav și Tihomir, fiecare cu poveștile lor de viață și cu diagnosticul lor.

Copii care au început să facă primii lor pași, care azi merg la grădiniță, au note mai bune la școală, parinți care zâmbesc – răsplata a sute de ore de terapie si fundraising.

Și tu te poți implica și ajuta! Sunt multe variante de a ajuta: donând bani sau timp. Poți completa un formular de 2%, poți direcționa 20% din impozit, poți participa la orele de hidropterapie ca voluntar, poți ajuta la evenimentele asociației.

Descarca Contractul de Sponsorizare

Nu ezita, o faptă bună este mereu răsplatită!

Dr.Vartosu Ioana

medic de familie, trainer

Asociatia Scoala mamei Junior

CIF 22859133

RO 02 RZBR 0000 0600 0989 3290

Timisoara, str.Cluj nr 17

tel 0723762175

www.mamicafarafrica.ro

www.cursdepuericultura.ro

 

Fii bun si distribuie

Comments are closed.